Magistrala feroviară Bucureşti – Constanţa, deschisă pentru tracţiune electrică şi viteza de 160 km/h

Trenurile de călători circulă, începând cu ora 14:00, în condiţii normale pe magistrala feroviară Bucureşti – Constanţa, cu tracţiune electrică şi cu viteza maximă de 160 km/h, informează luni CFR SA.

„Operatorii de transport feroviar de călători au fost informaţi în prima parte a acestei zile că, începând cu ora 14:00, pe magistrala Bucureşti – Constanţa se va ridica restricţia de ataşare a locomotivelor Diesel la garnituri, iar trenurile de călători vor putea circula cu locomotive electrice şi cu viteza maximă de 160 km/h.

Această măsură de revenire la condiţiile normale de trafic a fost luată ca urmare a evoluţiei pozitive a fenomenelor meteo înregistrate şi anunţate pentru localităţile din judeţul Constanţa”, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Oana Brânzan, notază Agerpres.

În cursul serii de duminică, 26 noiembrie, pe tronsonul Constanţa – Mangalia a fost permisă circulaţia automotoarelor.

În ceea ce priveşte condiţiile de circulaţie pe raza SRCF Galaţi, se menţine doar restricţia de circulaţie pe intervalul de cale ferată Galaţi – Făurei – Ţăndărei, unde viteza trenurilor rămâne limitată la 70 km/h.

„CFR SA, prin comandamentele locale, urmăreşte permanent evoluţia fenomenelor meteo şi menţine legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulaţie impuse pe reţeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice au drept scop asigurarea continuităţii traficului şi a legăturilor pe întreaga reţea, inclusiv pe raza judeţelor afectate în continuare de fenomene meteo nefavorabile. Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă îi asigurăm că toate măsurile de circulaţie impuse pe reţeaua feroviară în perioadele de vreme nefavorabilă sunt necesare pentru a menţine condiţiile optime şi de siguranţă pe reţeaua feroviară”, subliniază reprezentanţii companiei, într-un comunicat.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA administrează infrastructura feroviară publică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati