MAI: Aproape 3.000 de ucraineni au solicitat azil în România

3
229
Foto: Facebook / CFR Calatori

De la începerea conflictului din Ucraina, 2.849 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, anunță MAI, care mai spune că aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală.

Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 66.1%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în data de 5 martie, 91.607 de persoane, dintre care 31.628 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 98.138 de persoane, dintre care 23.180 cetăţeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.

Totodată, 22.253 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare şi 24.300 pe sensul de ieşire.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.