Mai este Luna Tineretului cu proiecte dedicate tinerilor bucureșteni

Primăria Capitalei organizează, prin Proedus, șase evenimente dedicate tinerilor din București în luna mai. Acestea vizează atât iubitorii de sport cât și de arte, precum și organizarea unor târguri cu oferte educaționale pentru a ajuta tinerii să-și croiască viitorul, transmite Buletin de Bucuresti.

Academia Sportului organizează o serie de activități și competiții sportive. Marți, 2 mai, începe Trofeul Bucureștiului în cadrul căruia peste 315 echipe formate din elevii unitățile de învățământ bucureștean ai claselor V – VIII și IX – XII vor concura una împotriva celeilalte în discipline precum fotbal, volei, handbal, baschet în format 5×5 și 3×3, atât pentru fete cât și pentru băieți , în Parcul Tineretului.

De asemenea, Proedus organizează și în acest an, ca parte integrată în programul Academia Sportului cursuri gratuite de înot, tenis de câmp și dans sportiv. Mai mult decât atât, pentru cei care încă nu și-au găsit chemarea, sunt organizate și „Sesiuni de identificare a abilităților sportive”, unde aproximativ 8000 de elevi deja înscriși „se vor bucura în regim de gratuitate de dezvoltarea abilităților sportive”.

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean va fi scena, în perioada 3 – 17 Mai, a 17 echipe de teatru și 17 licee ale Bucureștiului, care vor interpreta „cele mai bune reprezentații” realizate în perioada septembrie 2022 – aprilie 2023.

„Festivalul este o platformă de lucru prin care fenomenul cultural veritabil să fie cunoscut și adoptat de către generațiile tinere, facilitându-le astfel descoperirea unor noi forme de exprimare, creativitatea, dezvoltarea pozitivă a imaginației și ocuparea timpului liber de-o manieră sănătoasă, fizică și intelectuală”.

Programul reprezentațiilor va fi disponibil la adresele www.pmb.ro/ și  www.proedus.ro.

Târgul Educațional – Vocația Ta, ajuns la cea de a XXIV ediție, va fi deschis tinerilor interesați în perioada 5 – 12 Mai, la Biblioteca Națională a României. Menirea târgului este de a pune față în față elevii și viitorii studenți cu „cele mai bune universități și instituții de învățământ din București”.

De asemenea, „în cadrul evenimentului vor participa și liceele cu profil dual și companii de top ce vor oferi timp de 7 zile elevilor bucureșteni posibilitatea de a descoperi beneficiile sistemului de învățământ dual”.

În aceeași perioadă, 5 – 12 Mai, se va desfășura și târgul educațional virtual Târgul Ofertă Educațională (TOE), găsit la adresa www.toe.hubproedus.ro unde, pe lângă ofertele educaționale ale liceelor din București, elevii pot să viziteze liceele prin intermediul unor tururi virtuale 360°.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati