Ministerul Afacerilor Interne lansează, luni, campania de informare şi prevenire a traficului de persoane şi a exploatării prin muncă a cetăţenilor români care pleacă la muncă în străinătate, sub denumirea „Departe de casă? Te vrem în siguranţă”, care se va derula în perioada 14 – 18 octombrie, în contextul Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, marcată anual la data de 18 octombrie.
„Campania este rezultatul colaborării dintre Organizaţia Internaţională Justice and Care Romania, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP)”, informează un comunicat al MAI.
La activitatea de lansare din data de 14 octombrie vor participa reprezentanţi ai organizaţiei Justice and Care Romania, Deputy Head of Mission, Ambasada Marii Britanii, Rebecca Shah, reprezentanţi ai MAI.
Vor fi purtate discuţii cu cetăţenii români care călătoresc în străinătate şi vor fi distribuite materiale informative cu drepturile angajaţilor români în străinătate şi drepturile victimelor traficului de persoane.
Justice and Care Romania şi structurile Ministerului Afacerilor Interne pun la dispoziţia românilor care călătoresc în Europa pe frontiera terestră (Nădlac, Borş, Cenad, Petea) şi în principalele aeroporturi internaţionale din România (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu) 20.000 de pliante cu informaţii importante pentru siguranţa cetăţenilor români.
Iniţiativa beneficiază de sprijinul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, fiind parte din proiectul implementat de Justice and Care Romania în domeniul prevenirii traficului de persoane şi asistenţei victimelor, finanţat de UK Home Office.