Mai mulți medici de la Spitalul Sf. Ioan din Capitală fac plângere penală pentru organizarea defectuoasă în combaterea COVID-19

Mai mulți medici de la Spitalul Clinic de Urgență Sf. loan din București au făcut plângere penală cu privire la existența unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Nu au apărut încă date suplimentare privind această sesizare, dar surse judiciare au explicat că ar fi vorba de o plângere făcută împotriva unor persoane din conducerea unității medicale, scrie Ziare.com.

Plângerea a fost înregistrată inițial la DGPMB – Secția 26 Poliție, potrivit unui anunț al Ministerului Public. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

Parchetul a deschis un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zadarnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu.

„Urmare a plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate, anunță Ministerul Public. ”

Maternitatea preia cazurile cu femeile gravide

Pe 17 martie, conducerea Ministerului Sănătății și cea a Comisiei de Obstetrică- Ginecologie a MS au decis că Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan să preia eventualele cazuri ale femeilor gravide infectate cu noul coronavirus COVID 19.

Maternitatea Bucur va fi exclusă din circuitul obișnuit, toate pacientele care se află în această unitate în prezent vor fi transferate în celelalte unități similare din București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati