Mai mulți șoferi, depistați circulând cu viteze de peste 200km/h pe autostrăzi

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi a Poliţiei Române au depistat, în minivacanţa prilejuită de Mica Unire, 387 de conducători auto care au călcat pedala de acceleraţie peste limita legală.

În perioada 24 – 26 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi a Poliţiei Române s-au aflat în teren, pe autostrăzi, pentru ca oamenii să ajungă cu bine la destinaţie.

În cele 3 zile, poliţiştii au depistat, în total, pe autostrăzi, 577 de abateri contravenţionale. Dintre acestea, 387 au vizat depăşirea limitei legale de viteză. Ca măsuri complementare, au fost reţinute permisele de conducere a 77 de conducători auto. Totodată, au fost constatate 4 infracţiuni, pentru care au fost întocmite dosare penale.

Vineri seară, pe Autostrada A2, a fost depistat, conducând o autoutilitară cu semiremorcă, spre Constanţa, un bărbat care nu respectase timpii de conducere şi de repaus şi nu utilizase cartela tahografica în aparatura de înregistrare. Firma căreia aparţinea vehiculul a fost sancţionată cu amendă de 6.000 de lei. Ca măsura complementară, a fost imobilizat vehiculul.

Sâmbătă după-amiază, tot spre Constanţa, pe A2, a fost depistat un bărbat de 36 de ani, conducând cu viteza de 218 km/h. Abaterea a fost filmată şi înregistrată cu aparatul radar AUTOVISION. Contravenientul a fost sancţionat cu amendă de 2.900 de lei şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.

Un alt bărbat, de 45 de ani, a fost sancţionat cu aceeaşi amendă şi măsură complementară, pentru că, pe drumul spre Constanţa, pe A2, a fost depistat conducând cu 205 km/h.

În aceeaşi zi, pe A1, poliţiştii au depistat un bărbat de 45 de ani, conducând un auto cu remorcă, având permisul de conducere suspendat. În cauză, s-a întocmit dosar.

Pe A3, un alt bărbat conducea cu 215 km/h, abatere fiind filmată şi înregistrată de aparatul Trucam. Acesta a fost sancţionat cu amendă de 2.900 de lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Pe A1 a fost depistat un cetăţean maghiar, de 29 de ani, care conducea cu 135km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 km/h. În urma verificărilor, s-a constatat ca acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România suspendat. I-a fost întocmit dosar penal.

Tot cu dosar penal s-a ales un alt conducător auto, care a fost depistat de poliţişti, sâmbătă seara, pe A3, conducând către Bucureşti cu permisul de conducere reţinut.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati