Ministerul Afacerilor Interne vine cu explicaţii după ce europarlamentarul PMP, Eugen Tomac acuză lipsă de interes din partea autorităţilor din România. Acesta a postat un mesaj în care arată că toată şedinţa JAI de astăzi este axată pe problematica Spaţiului Schengen, dar pe agendă nu este inclusă şi aderarea României şi a Bulgariei.
„Aseară a fost publicată ordinea de zi și am fost total șocat să constat că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România și Bulgaria.”, a scris europarlamentarul.
MAI a reacționat promt cu o serie de argumente. Cu referire la afirmaţiile europarlamentarului Eugen Tomac cu privire la Consiliul JAI de astăzi, pentru o corectă informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
1. Reuniunea de astăzi are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migrației, Pactul privind migrația și azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1313/2013/UE privind Mecanismul de Protecție Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor.
2. La solicitarea României în COREPER din 27.09.2023 a fost pus pe ordinea de zi un punct de informare cu privire la starea generală a spațiului Schengen, cu accent pe barometrul Schengen și combaterea criminalității transfrontaliere, în special a traficului de migranți și implementarea interoperabilității. În cadrul acestei secțiuni, la cererea MAI și MAE, susținută de Ambasadorul României în cadrul ședinței COREPER din data 27 septembrie a.c, reprezentanții României și Bulgariei vor face o prezentare a măsurilor luate în vederea consolidării controlului frontierelor, în scopul informării la zi a miniștrilor de interne din statele membre și asociate.
3. Tot în reuniunea de astăzi, Comisia va prezenta un punct de vedere favorabil cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acquis Schengen de către România.
4. Toate instituţiile cu atribuţii în domeniu desfăşoară intens demersuri diplomatice pentru consolidarea sprijinului Statelor membre UE şi al Comisiei, simultan cu menţinerea unei performanțe ridicate în protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, în vederea obţinerii deciziei de aderare a României la Spaţiul Schengen.
5. După cum este cunoscut, această decizie este una de ordin politic care aparţine Consiliului, implicit tuturor Statelor membre UE, România bucurându-se în acest moment de sprijinul larg al acestora, precum şi al Comisiei.
6. Conducerea MAI consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spaţiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor Statelor membre UE.