MAI: Zece sesizări privind posibile fapte nelegale în legătură cu procesul electoral; șapte pentru continuarea campaniei

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost sesizate cu privire la zece posibile fapte nelegale în legătură cu procesul electoral în preziua alegerilor și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, dintre care șapte au vizat continuarea propagandei electorale, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

 

Ea a precizat, duminică dimineață, că efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte. Pe timpul nopții nu s-au produs incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, a transmis Dajbog.

‘Președinții birourile electorale ale secțiilor de vot sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secțiilor, până la o distanță de 500 de metri. Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție. Constituie, de asemenea, contravenție sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri să voteze sau să nu voteze un anumit candidat’, a amintit Monica Dajbog, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, la alegerile parțiale de duminică, dreptul de vot se poate exercita în unitatea administrativ teritorială de domiciliu sau de reședință, numai pe baza unui act de identitate valabil. Cei care se prezintă la urne cu carte electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței.

‘Alegătorii care au carte electronică de identitate nu trebuie decât să prezinte documentul operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare pentru scanare și verificare prin intermediul Sistemului Informatic de Prevenire a Votului Ilegal, la fel cum ar fi făcut cu vechiul tip de act de identitate, iar adresa de domiciliu sau de reședință se va afișa automat’, a explicat Dajbog.

După votare, pe cartea electronică de identitate nu se aplică timbrul autocolant cu mențiunea ‘votat’.

 

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati