Maia Morgenstern: „Acum aştept pensia. Pensia vine pe numele meu adevărat. Merit”

Actriţa Maia Morgenstern a publicat pe Facebook un mesaj în care face o trecere în revistă a carierei sale în teatru şi film, concluzionând că, după mai mult de 40 de ani de muncă, merită să iasă la pensie.

Morgenstern a povestit cum a ratat prima admitere la facultatea de Teatru, cum a făcut figuraţie la Teatrul Evreiesc de Stat, pe care îl conduce în prezent, apoi cum a intrat prima, cum a susţinut spectacole în case de cultură din sate şi a dat multe probe pentru filme.

„Aştept pensia. E vremea. Muncesc de peste patruzeci de ani”, a scris ea. „Am făcut stagiul în provincie. Aşa era legea. Nu mi-a fost uşor. Nu pot zice că mi-a plăcut. Câte trei săptămâni de «turnee» şi deplasări prin toate satele şi catunele din ţară, la ţară. Sau împrejurimi. Case de cultură săteşti. Sau grajduri. Era frig şi zloată şi noroi şi apa prindea pojghiţă de gheaţă în pahar. Dar oamenii ne iubeau, cred. Copii mai ales: gălăgioşi şi curajoşi, ne luau în stăpânire fără complexe sau preliminarii: eram ai lor, le aparţineam, eram proprietatea lor. Îşi însuşeau poveştile, costumele, măştile noastre, fără multe mofturi. Mulţi ani, ani mulţi… Acum aştept pensia. Merit”.

Despre filmări, ea a notat: „Ce-am mai aşteptat. Am fost la probe, am fost la multe probe. Şi am luat. Dar mi-au zis să-mi schimb numele. Numele de familie, că-i greu de scris şi pronunţat. Da, bine. Ce mult vreau să fac film. Nu. Nu. Şi nu. Şi bucatele, mâncarea, le dădeau cu gaz sau cu benzină. Să nu le mâncăm la repetiţii. Motor. Dacă nu te alegeam eu, nu făceai tu film niciodată cu strungăreaţa aia. Hai, nu mai tremura. Uite, dragă, s-a învineţit de frig! E ceva! Numai fiţe! Altele ar face orice pentru un rol… Acţiune!!!”

„Acum aştept pensia. Pensia vine pe numele meu adevărat. Merit”, a conchis actriţa în vârstă de 58 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati