Maia Sandu s-a întâlnit la București cu membrele Clubului Basarabencelor din România: ”Antreprenorii din Republica Moldova, cei care promovează cel mai bine imaginea țării”

Pe 5 martie, la București, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu membrele Clubului Basarabencelor din România (CBR), un eveniment cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova.

  • Membrele Clubului Basarabencelor au ținut să-și întâlnească Președintele țării, un model de femeie de succes care le inspiră prin activitatea sa, aflată în vizită la București. Participantele au luat prânzul împreună și au schimbat păreri despre oportunitățile economice și sociale pe care le pot valorifica pentru colaborarea antreprenoarelor de pe ambele maluri de Prut.

Pentru eveniment a fost ales un local cu tradiție și specific românesc, restaurantul La Mama – Clubul Țăranului din București.

Participantele au avut parte de un program relaxant, cu muzică live în interpretarea solistei Maria Stepovenco, un prânz delicios urmat de o sesiune de întrebări și fotografii oficiale.

  • Cele trei fondatoare CBR, Svetlana Matvievici, Nadia Darie și Rusanda Davideanu, au oferit în final Președintelui Maia Sandu trofeul Clubului și titlul de onoare: „Femeia Basarabiei”.

Această întâlnire a fost o ocazie unică pentru membrele clubului de a interacționa într-un cadru relaxat și prietenos cu președintele Maia Sandu și oportunitatea de a învăța din experiența sa vastă.

Chiar de la primele interacțiuni, Președintele Republicii Moldova a ținut să precizeze:

„Vă felicit pentru că ați reușit să deschideți afaceri aici și aveți succes. Asta înseamnă că ați avut curaj, că ați crezut în puterea voastră în aceste vremuri tulburi. Am pornit foarte multe proiecte la Prut și vă invit să fiți ambasadori ai țării noastre și să convingeți cât mai mulți antreprenori de aici (n.r. România) să vină și în Republica Moldova. Vă invit să contribuiți în continuare la conectarea celor două maluri, ca să avem schimburi comerciale tot mai mari, să avem investiții, să ne ajutați și acasă. Avem un proiect de țară serios, fiind integrarea RM în Uniunea Europeană, iar în acest sens la fel am invitația să susțineți Integrarea Europeană – singura opțiune prin care putem să ne punem țara la adăpost, să ne consolidăm democrația”, a declarat Maia Sandu.

Prezent la întâlnire, Ambasadorul Republicii Moldova la București, Excelența Sa, Victor Chirilă, a ținut să menționeze: „Înconjurat de atâtea doamne grațiase, frumoase și puternice, n-am cum să nu am emoții. Vă felicit cu ocazia venirii primăverii, a mărțișorului și vă mulțumim pentru cooperarea fructuoasă pe care o avem cu Clubul Basarabencelor. Antreprenorii din Republica Moldova, activi în toată România sunt cei care promovează cel mai bune imaginea țării, iar prin astfel de întâlniri, unindu-vă forțele, deveniți și mai puternice”.

Clubul Basarabencelor din România și-a propus să creeze conexiuni puternice între femei, să le susțină reciproc în dezvoltarea continuă, facilitând astfel o integrare ușoară și o afirmare deplină în toate sferele vieții moderne.

Maia Sandu a declarat că susține misiunea Clubului, iar la final a fost surprinsă de un cadou onorabil.

Creatoarea brandului Bookletta, Rusanda Davideanu, i-a oferit Președintelui cel mai nou model de geantă pentru carte, numind acest model „Maia”, în cinstea Președintelui. Geanta purta o carte semnată de scriitoarea Zina Zen (Nicoleta Brânză), stabilită de mai mulți ani la București, fiind și ea parte din CBR.

Fondatoarele asociației exprimă înalte aprecieri pentru președintele Republicii Moldova și reiterează gratitudinea pentru susținerea acordată: „Femeile puternice au nevoie de femei puternice care să le inspire și să le ajute să-și lărgească orizonturile. Împreună, continuăm să ne afirmăm și să creștem, sprijinindu-ne reciproc pe parcursul acestui frumos drum al vieții.

Întâlnirile CBR accentuează nevoia de rădăcini adânci, de comunicare, înțelegere și schimb de experiențe, precum și de căldură și ajutor reciproc pentru a crește mai mari și mai strălucitoare”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati