Majoritatea antenelor 5G din România sunt în București

Două treimi dintre cele aproape 800 de antene care permit utilizarea tehnologiei 5G amplasate în România se află în București, potrivit Profit.ro.

Sunt 527 de astfel de antene în București, în timp ce în majoritatea județelor nu există niciuna. Pe teritoriul țării mai există 269 de stații, în 10 județe – Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj Iași, Ilfov, Prahova, Sibiu și Timiș – conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Potrivit autorităților din sănătate, normele de funcționare reglementate pentru tehnologia 5G sunt cu mult sub pragul în care sănătatea populației ar putea fi afectată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati