Retailerul de materiale de construcţii MAM Bricolaj a anunţat vineri că deschide cel de-al treilea magazin din Bucureşti, după o investiţie de 1,65 de milioane de euro.
„MAM Bricolaj, companie românească din industria de bricolaj, anunţă deschiderea unui nou magazin în Bucureşti din data de 30 martie 2021. Acesta este rezultatul unei investiţii de 1,65 milioane de euro şi face parte din strategia de dezvoltare a companiei. MAM Bricolaj vizează atât extinderea la nivel naţional, cât şi creşterea numărului de puncte de lucru din Bucureşti, unde a ajuns acum la trei unităţi”, a anunţat compania.
Noul magazin aflat în Drumul Taberei are o suprafaţă totală de 1.500 de metri pătraţi, cu o suprafaţă de vânzare de 1.000 de metri pătraţi. Investiţia pentru magazin s-a ridicat la 1,3 milioane de euro pentru achiziţia spaţiului, iar 350.000 de euro au fost alocaţi pentru amenajare. În noul magazin lucrează în prezent 30 de angajaţi.
„Avem în plan extinderea la nivel naţional, tocmai de aceea suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea celui de-al treilea magazin MAM Bricolaj din Bucureşti. Acesta vine ca o certitudine a ritmului susţinut de creştere pe care îl avem. Pe termen lung, vizăm creşterea reţelei MAM Bricolaj şi vrem să intrăm şi pe alte pieţe decât cea din Bucureşti. Următorul magazin va fi situat în Braşov, acolo unde am început deja o serie de demersuri pentru deschidere. Vrem să fim aproape de consumatori şi să ajungem la 12 magazine în marile oraşe din ţară şi nu numai”, a declarat Cristian Găvan, fondator MAM Bricolaj.
Magazinul din zona Ghencea va dispune de peste 11.000 de produse şi operează în sistem cash & carry.
Noul magazin are o parcare cu capacitatea de 50 de maşini.
Compania are o valoare de piaţă de 85,49 milioane lei.
Acţiunile retailerului de materiale de construcţii MAM Bricolaj au au intrat în ianuarie la tranzacţionare pe piaţa AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare al BVB, sub simbolul bursier MAM.
MAM Bricolaj a fost înfiinţată în 2011 de către Cristian Găvan, având ca principale direcţii de business comercializarea de materiale şi accesorii de mobilă si produse conexe, bricolaj în mobilă şi oferirea de servicii de proiectare în mobilă.