Manager Microsoft: În România lucrează peste 220.000 de programatori / Industria IT poate contribui cu aproape 8% la PIB, în ciuda ultimelor evoluţii

Aproape 220.000 de programatori lucrează, în prezent, în industria IT din România, iar aceştia pot aduce prin inovaţie aproximativ 8% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă lucrurile merg bine anul acesta, în ciuda ultimelor evoluţii, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Bogdan Putinică, country manager Microsoft România & Republica Moldova, potrivit Agerpres.

„Suntem în România şi potenţialul nostru de ţară este unul dintre subiectele care, pe mine cel puţin, mă pasionează foarte tare, care nu întotdeauna e ajutat să-şi atingă maximul, din diverse motive. Dar vreau să vă arăt ce înseamnă acest potenţial de ţară, dincolo de poveştile frumoase şi romanţate pe care le vedem la televizor. Vorbim de o comunitate de aproape 220.000 de programatori, de ingineri de talente care lucrează în industria IT-ului din România.

Aceşti oameni foarte deştepţi, adevărate talente în cel mai pur sens al cuvântului, aduc în România, dincolo de progres economic şi inovaţie tehnică, 7,8%, aproape 8% din PIB, dacă lucrurile merg bine anul acesta, în ciuda ultimelor evoluţii.

Este unul dintre vectorii enormi de creştere ai României. Şi când spun vectori de creştere nu mă refer la industria auto sau la agricultură sau la telecomunicaţii, cu toate că intră şi ele aici, dar aici vorbim de inovaţie, de cercetare, de dezvoltare, de utilizarea corectă şi sănătoasă a capitalului uman românesc. Aceşti 7 – 8% din PIB sunt generaţi de o industrie care creşte de trei ori mai repede decât media economiei româneşti”, a spus Putinică.

În viziunea directorului de ţară al Microsoft, Cloud-ul şi Inteligenţa Artificială reprezintă revoluţia care trebuie să aibă loc în industria de profil, pe plan naţional.

Conform datelor prezentate de reprezentantul Microsoft, aproape 100% dintre companiile globale sunt interesate de Inteligenţa Artificială şi consideră că această tehnologie este importantă pentru drumul lor economic. De asemenea, 80% dintre companiile mari raportează că, în momentul de faţă, utilizează deja Inteligenţa Artificială, într-un fel sau altul.

Ziarul Financiar organizează, vineri, evenimentul „High-Tech Innovation Summit”, ediţia a 5-a, cu tema „Care sunt polii inovaţiei din România?”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati