Managerul Institutului Marius Nasta: Secţia Covid e aproape la capacitate maximă

Managerul Institutului ”Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler, a precizat că secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale „este plină în acest moment”.

Acest lucru şi tulpina britanică, „care circulă deja de ceva timp în România”, îi lasă impresia că al treilea val pandemic a început şi în ţara noastră.

„În ultimele patru zile, secţia Covid este aproape la capacitate maximă. De asemenea, numărul de pacienţi care se prezintă cu simptomatologie pentru testare a crescut. E o evoluţie care nu ne linişteşte deloc, din contră. Cel puţin pe mine mă îngrijorează”, a declarat Beatrice Mahler, la B1 TV.

”Deja valul 3 a început şi în România”

Întrebată dacă se poate spune că valul al treilea a început şi în România, dar şi ce elemente ar putea duce la concluzia că am intrat în această fază, managerul Institutului „Marius Nasta” a explicat:

„Pot să spun că pacienţii care se internează în acest moment sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut anul trecut. De asemenea, persoanele care vin să se interneze relatează faptul că aproape toţi membrii familiei cu care au intrat în contact s-au îmbolnăvit.

Formele de boală sunt severe. Terapia în Institutul Marius Nasta este plină în acest moment şi acest lucru, şi tulpina britanică, care circulă deja de ceva timp în România, mă fac să cred că deja valul 3 a început şi în România”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati