Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan” din Capitală a fost demis

Viceprimarul USR al Capitalei Horia Tomescu a anunţat că l-a demis miercuri pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan”, după neregulile descoperite de ANPC.

„L-am demis azi pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sfântul Ştefan. Controlul de specialitate de ieri al inspectorilor ANPC a arătat că există probleme mari de igienă, mentenanţă şi funcţionare la bucătăria spitalului. Consider că neregulile identificate sunt de netolerat şi incompatibile cu standardele de îngrijire la care au dreptul bucureştenii. Problemele nu sunt de ieri, de azi, ceea ce arată o lipsă totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi în timpul care a trecut din 2018 şi până acum, de când ocupă această poziţie la Spitalul Sf. Ştefan de pe vremea administraţiei Firea”, a scris Horia Tomescu, miercuri pe Facebook.

El a adăugat că „pe lângă demiterea managerului, am dispus ca ASSMB să verifice respectarea tuturor normelor de igienă alimentară de către spitalele din subordine şi să colaboreze cu inspectorii ANPC pentru îndeplinirea standardelor cerute de lege”.

„Tot personalul din spitale trebuie să înţeleagă că siguranţa şi sănătatea pacienţilor trebuie să fie pe primul loc”, a completat Tomescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati