”Chiar dacă este vacanţă, nu este vacanţă de mers încolo şi încoace. E o vacanţă de stat în casă cât mai mult, că nu avem încotro şi de respectat regulile în momentul în care se iese în exterior pentru că altfel nu o să terminăm prea curând. Din păcate, este un fenomen foarte complex această pandemie şi nu se termină numai dacă că cineva ordin să se termine sau dacă cineva nu mai are chef de ea. Pur şi simplu trebuie să punem cu toţii umărul, nu avem cum altfel, nu avem cum”, a afirmat Simin Florescu, manager interimar al Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, duminică, într-o emisiune la Digi 24, scrie news.ro.
Aceasta a precizat că mulţi dintre pacienţii care ajung la spital se infectează în concediu.
”Cred că pot să spun că probabil mai mult de jumătate din cazuri din pacienţi care s-a infectat în concedii, mergând în concedii. În concedii, adică în grupuri cu prieteni sau familie, în diverse locuri. Laşi garda jos, te bucuri să fii cu familia sau cu prietenii, e un sentiment foarte normal, dar în acest context e suficient unul dintre ei să fie bolnav şi i-a îmbolnăvit pe toţi. (…) deci foarte mulţi dintre ei se infectează şi vin infectaţi din concediu, acolo e problema”, a mai declarat Florescu.
Întrebată dacă medicii au nevoie de o carantină naţională pentru a gestiona cazurile, ea a răspuns: ”Posibil”.
„Posibil, la cum merg lucrurile. Din păcate, mulţi din concetăţenii noştri aleg să nu respecte niciuna dintre regulile care ne-ar scăpa de acest lockdown, acolo este problema. Dacă vor continua aceste întruniri pe care le vedem tot timpul în acest locuri: cluburi restaurante, petreceri ilegale… da, de asta spun că, dacă s-ar respecta regulile impuse, nu s-ar ajunge la lockdown” , a adăugat medicul.