MApN anunță că România pregăteşte dislocarea suplimentară a unei companii de infanterie în Kosovo

Ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie, nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziţia SACEUR, în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo.

România şi-a asumat, ca aliat NATO şi stat membru UE angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest.

Dislocarea acestei companii se face în condiţiile prevederilor Legii nr.121 din 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023.

La acest moment, România are dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia şi Herţegovina (ţara noastră fiind unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă) şi aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operaţia NATO – KFOR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati