MApN anunță o nouă ediţie a cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2023, se desfăşoară în perioada 2-8 iulie, la Mangalia şi în alte obiective ale MApN.

Activitatea este organizată de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene.

Cei 13 jurnalişti din presa centrală şi locală care s-au înscris la curs vor dobândi în cadrul celor două module, teoretic şi practic, cunoştinţe pe teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.

De asemenea, cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Armata României care au participat la misiuni în teatre de operaţii sau alte zone de conflict, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul din dotare, mijloace de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de conflict sau de operaţii militare.

Cursul, aflat la cea de-a 19-a ediţie, a pregătit, din anul 2004 şi până în prezent, 322 de jurnalişti (totalizând 335 cu această ediţie).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati