Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme, atrage atenția Ministerul Apărării Naționale într-o postare pe Facebook.
Sursa citată amintește că, în România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005 și recomandă populației să se informeze ”DOAR din sursele oficiale”.
„Atenție la informațiile false!
Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.
În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005.
Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2).
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3).
Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus.
Vă rugăm să vă informați DOAR din sursele oficiale!”, transmite Ministerul Apărării Naţionale.