Fragmente de dronă au căzut în Galaţi, iar anexa unei gospodării şi un stâlp de electricitate au fost avariate sâmbătă noaptea, în urma unor noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, anunţă MApN. Echipe specializate din IGSU şi alte structuri din MAI se află la faţa locului pentru cercetări. Zona în care au căzut resturile de dronă a fost evacuată pe o rază de 200 de metri, din cauza posibilităţii ca drona să aibă o încărcătură explozivă. Ambasadorul rus a fost convocat la MAE, ca urmare a prăbuşirii ”unei drone ruseşti folosite în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene”.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, l-a convocat sâmbătă, la sediul MAE, pe ambasadorul Federației Ruse la București, ca urmare a prăbușirii, în cursul nopții trecute, în zona municipiului Galați, a unei drone rusești folosite în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene.
“Din dispoziția ministrului afacerilor externe Oana Țoiu, Ambasadorul Federației Ruse la București va fi convocat astăzi la MAE ca urmare a prăbușirii, în cursul nopții trecute, în zona municipiului Galați, a unei drone rusești folosite în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene. Federația Rusă a încălcat suveranitatea spațiului aerian al României printr-o nouă acțiune iresponsabilă care putea pune în pericol siguranța populației”, se arată în anunțul postat de MAE român, pe pagina de Facebook a instituției.
Totodată, MAE român subliniază că incidentul de sâmbătă dimineață reprezintă ‘un act iresponsabil și provocator ce încalcă principii de bază ale dreptului internațional’.
“De peste patru ani, Rusia duce un război ilegal împotriva Ucrainei. Acesta este nu doar un act imperialist brutal de cucerire împotriva unui vecin suveran, dar și o încălcare a păcii și securității regionale și globale”, se mai adaugă în poziția transmisă de Ministerul Afacerilor Externe.
Forțele ruse au reluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice au fost ridicate în aer, cu autorizare de angajare a dronelor, iar în zona Bariera Traian din municipiul Galați au fost semnalate fragmente de dronă căzute, care au afectat o anexă de gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime, a informat, anterior, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Au fost evacuați locuitorii pe o rază de 200 metri
Forțele de ordine au evacuat din zona locuită de la marginea municipiului Galați, unde s-a prăbușit drona rusească, 217 persoane, dintre care 11 cu probleme medicale sau greu transportabile care au fost preluate cu ambulanțele.
Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul că după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 de metri. Măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului’, au transmis reprezentanții IGSU.
Potrivit sursei citate, evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime.
Totodată, aceasta permite ridicarea aparatului prăbușit fără a pune în dificultate intervenția echipelor tehnice.
‘Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță. Autoritățile subliniază că această măsură are un caracter preventiv și fac apel la cetățeni să rămână calmi, să respecte indicațiile primite și să se informeze doar din surse oficiale’, mai menționează informarea IGSU.
Ministerul Apărării Naționale a informat anterior că, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în zona Bariera Traian din municipiul Galați au fost semnalate fragmente de dronă căzute, care au afectat o anexă de gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime.
“Echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI se află la fața locului pentru cercetări. Nu s-au raportat victime. Din primele evaluări, rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se menționa într-un comunicat MApN.
Circa 555 de consumatori casnici și non-casnici de pe mai multe străzi din municipiul Galați au rămas fără gaze naturale, sâmbătă dimineață, alimentarea fiind oprită de operatorul Distrigaz Sud Rețele la cererea reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), în contextul intervenției la locul prăbușirii dronei rusești.


