MApN vine cu precizări în scandalul datelor despre vaccinare care au fost făcute publice de ministrul sănătății

Ministerul Apărării Naţionale face o serie de precizări după acuzațiile că nu ar respecta regulile şi priorităţile stabilite în cadrul campaniei naţionale de vaccinare.

„Acuzele publice la adresa Ministerul Apărării Naţionale şi a personalului militar sunt de neînţeles.

Atribuţiile MApN în cadrul campaniei naţionale de vaccinare a populaţiei împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 au fost stabilite prin Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România – document avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin HG 1031 din 2020, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Guvernul României inclusiv cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi a altor documente care reglementează activităţi pentru gestionarea efectelor pandemiei.

Subliniem faptul că unele exprimări din spaţiul public induc ideea falsă că centrele de vaccinare organizate de MApN ar fi destinate doar pentru personalul militar fiind, chipurile, menite să acorde un tratament privilegiat acestuia, pe baza unor practici şi proceduri netransparente, în detrimentul populaţiei civile.

Înfiinţarea centrelor de vaccinare de către MApN a avut ca scop reducerea presiunii pe centrele de vaccinare coordonate de Ministerul Sănătăţii, prin extinderea capabilităţilor de administrare a vaccinului la nivel naţional, aceste centre fiind destinate nu doar personalului MApN ci şi a celui din alte instituţii ale sistemului naţional de apărare şi, în anumite situaţii, chiar pentru persoane civile, în conformitate cu procedurile derulate prin platforma unică de programare.

În plus, MApN va contribui şi la asigurarea echipelor mobile de vaccinare, la solicitarea autorităţilor locale, cu precădere în zonele izolate şi greu accesibile.

Pentru o informare transparentă şi corectă, prezentăm situaţia la zi în ceea ce priveşte activitatea de vaccinare desfăşurată de centrele organizate de MApN.

Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare şi personal civil în activitate în cadrul ministerului.

Diferenţa până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari şi membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi).

Din categoria personalului în activitate, au fost vaccinate 5.315 cadre medicale şi personal auxiliar. Facem precizarea că în centrele militare de vaccinare deschise pentru prima etapă s-a vaccinat şi personal medical din afara ministerului. De asemenea, au fost vaccinaţi 1.557 elevi şi studenţi şi 1.835 profesori şi personal angajat în instituţiile de învăţământ.

Până la acest moment, au fost imunizaţi aproximativ 5.000 de veterani de război şi pensionari militari eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidităţi), aproximativ 4.500 membri de familie eligibili pentru etapa a II-a (în principal membri de familie ai pensionarilor militari).

De asemenea, până la această dată a fost vaccinat tot personalul militar participant la misiuni externe şi militari aflaţi în pregătire pentru misiuni în afara teritoriului naţional, precum şi toţi militarii care participă la misiuni specifice pe teritoriul naţional, poligoane, pază şi protecţie obiective militare, misiuni de transport al personalului unităţilor sanitare militare, militari din serviciul de luptă permanent, etc.

În primele săptămâni ale derulării procesului de vaccinare, în condiţiile reducerii temporare a fluxului de aprovizionare cu doze de vaccin de la acea vreme, numărul de doze repartizate pentru centrele de vaccinare ale MApN a fost limitat la 1.000 pe zi (pentru totalul centrelor). Din acest motiv, cadrele militare în activitate au acordat prioritate la vaccinare categoriilor aflate la risc – persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi etc. În prezent, această limitare a fost ridicată, vaccinarea asigurându-se în funcţie de numărul de solicitări exprimate voluntar şi de capacitatea centrelor de vaccinare.

Înscrierea personalului MApN pentru vaccinare se realizează, în concordanţă cu prevederile Strategiei naţionale de vaccinare, în Platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 de structurile în care acesta activează, prin operatori speciali desemnaţi.

În ceea ce priveşte vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de MApN a membrilor de familie ai personalului menţionat mai sus (soţ sau soţie, copii, precum şi persoane aflate în întreţinere legală), care şi-au exprimat voluntar dorinţa de a se vaccina, aceasta este posibilă doar în cazul îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia naţională de vaccinare pentru fiecare etapă. Ministerul Apărării Naţionale a depus toate eforturile şi a luat toate măsurile pentru respectarea strictă a priorităţilor şi criteriilor de eligibilitate la vaccinare. În situaţiile punctuale unde se va constata că aceste reguli nu au fost respectate, vor fi luate de urgenţă măsurile legale, asemenea situaţii nefiind tolerate de conducerea MApN.

După cum se poate lesne observa, cifrele sunt cât se poate de relevante: vaccinarea a mai puţin de 20.000 de cadre militare şi personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizaţi până în prezent, nu poate fi considerată un privilegiu, ci o stare de normalitate, într-un efort inter-instituţional de extremă importanţă pentru succesul campaniei naţionale de vaccinare din România.

Pentru asigurarea deplinei transparenţe privind desfăşurarea procesului de vaccinare, conducerea MApN a solicitat Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 publicarea constantă a datelor privind activitatea centrelor de vaccinare coordonate de MApN”, a transmis MApN, printr-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati