Maratonul 1 Decembrie – 2021, în parcurile Titan și Alexandru Ioan Cuza

Primăria Sectorului 3 organizează, în parcurile Titan și Alexandru Ioan Cuza, Maratonul 1 Decembrie – 2021. Evenimentul este partea finală a  proiectului „Educație prin mișcare”, finanțat de către Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.

Începând cu data de 12 octombrie, un număr de 150 de locuitori ai Sectorului 3 au participat la seria de antrenamente și au beneficiat de pregătire fizică și tactică cu antrenori specializați, tricouri personalizate și cursuri de educație alimentară.

Totodată, locuitorii Sectorului 3 înscriși în proiect, au avut ocazia să participe la cele două concursuri organizate sub numele de IOR RUN, în vederea pregătirii pentru finalizarea unei curse din cadrul Maratonului 1 Decembrie-2021.

În cadrul competiției „ Maratonul 1 Decembrie – 2021” sunt înscriși și validați 563 de concurenți, iar doritorii se pot înscrie pe site-ul www.maraton1decembrie.ro, în limita celor 650 de locuri disponibile. Locuitorii Sectorului 3 beneficiază de înscriere gratuită.

Pentru respectarea măsurilor de siguranță sanitară, cursele se vor desfășura atât fizic, cât și virtual, în condițiile impuse de legislația în vigoare cu privire la organizarea manifestărilor publice. Detalii complete despre condițiile de participare, traseele curselor și regulamentul competiției, se găsesc pe site-ul www.maraton1decembrie.ro .

Și în acest an vor fi organizate mai multe curse: Maraton, Semimaraton, Cursa de 10 km, Cursa Cetățenilor Sectorului 3 (3,15 km) și Cursa fotoliilor rulante (3,15km).

La Cursa Cetățenilor Sectorului 3 se pot înscrie doar locuitorii Sectorului 3, aceasta  fiind organizată pentru două categorii de vârstă: copii și adolescenți (12 -17 ani) și adulți (18+ ani).

În Parcul Al.I. Cuza, în zona Rozarium, va fi amenajată expoziția de fotografii „România 103” (1918-2021). Expoziția cuprinde 103 imagini reprezentative pentru istoria României, de la Marea Unire și până în prezent. Aceasta poate fi vizitată până pe data de 5 decembrie 2021.

Tot în Parcul Al.I. Cuza, de Ziua Națională, cei mici vor putea participa la ateliere demonstrative de meșteșuguri românești. Acestea vor avea loc pe aleea principală a Parcului Al.I. Cuza (acces: intersecția străzilor Baba Novac și Câmpia Libertății), după cum urmează:

            Ora 11.00 Atelierul de ţesut la război

În cadrul atelierului de țesut, copiii se vor apropia de un meșteșug străvechi – țesutul la război, care le va dezvolta îndemânarea, atenția, răbdarea, dar și spiritul creativ. Participanții vor lucra la mini-războaie de ţesut făurite de organizatori, țesăturile folosind materiale naturale (bumbac şi lână). La sfârșitul atelierului, copiii se vor bucura de rodul activității lor și, pe lângă amintiri de neuitat, iau acasă tot ce cu rost au lucrat!

            Ora 12.00 Atelierul de cusături tradiționale

Atelierul își propune să readucă în prezent și să transmită generațiilor actuale gustul pentru frumos, ascuns în cusăturile noastre tradiționale românești. În atmosfera de șezătoare a atelierului, copiii vor fi îndrumați să își creeze un ornament de Crăciun cu motive vechi, autentic românești, exersându-și răbdarea, îndemânarea, creativitatea, însușiri atât de necesare în viața de zi cu zi.

            Ora 14.00 Atelierul de lucru cu papură

Copiii vor avea ocazia să înțeleagă cum se realizează rogojinile la războiul de țesut papură și își vor crea și ei o mini-rogojină. În atelierul dedicat meșteșugului împletiturilor din papură copiii vor deveni și ei mici meșteșugari folosind papura. Atelierul își propune o apropiere a copiilor de un meșteșug care odinioară se practica pe teritoriul țării noastre, o conștientizare a importanței valorificării materialelor naturale, o mai mare apreciere a meșteșugurilor și a celor care le practică, precum și dezvoltarea creativității și abilităților practice.

            Ora 15.00 Atelierul de olărit

Meșteșugul modelării ceramicii, aproape magic, care transformă o mână de lut într-un obiect ce va dărui bucurie tuturor celor care vor participa la atelierul de olărit la roată. Participanții vor lucra un vas sub îndrumarea unui artist ceramist.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati