Maratonul Bucureşti va accepta în competiţie doar alergătorii vaccinaţi sau trecuţi prin boală

Organizatorii Maratonului Bucureşti au anunţat că vor putea participa doar alergătorii vaccinaţi împotriva covid-19 sau trecuţi prin boală.

La Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON (30-31 octombrie), vor avea acces doar alergătorii care sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi pentru cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, arată sursa citată.

Bucharest RUNNING CLUB anunță că, în conformitate cu noile reglementări legale în vigoare și după analizarea situației actuale împreună cu partenerii și factorii de decizie implicați în procesul de organizare, la eveniment va fi permis doar accesul alergătorilor care vor face dovada înregistrării și care pot prezenta dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

„Certificatul Verde” poate fi descărcat aici: https://certificat-covid.gov.ro/login.

Dată fiind conjunctura actuală, Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON se va desfășura pe durata a două zile, astfel încât cursele evenimentului să poată fi organizate în condiții de maximă siguranță sanitară.

Totodată, la cursele individuale de 5km, limita minimă de vârstă a alergătorilor a fost stabilită la 16 ani, cu respectarea condițiilor de participare menționate mai sus.

Înscrierile sunt deschise până pe 26 octombrie la sfârșitul zilei pentru toate cursele pe https://bucharest-marathon.com/.

Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON este un eveniment marca #RunInBucharest, organizat de Bucharest RUNNING CLUB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati