Orarul de circulaţie a 14 linii de transport din Capitală va fi prelungit în weekend pentru ca publicul să aibă acces la evenimentul Maratonul Vaccinării, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă, potrivit agenției de presă Agerpres.
Astfel, începând din noaptea de vineri, 22 octombrie, până în dimineaţa de luni, 25 octombrie, zece linii de autobuz, trei de tramvai şi una de troleibuz vor funcţiona după un orar prelungit, între orele 23:00 şi 5:00.
Conform noului program, vehiculele fiecăreia dintre liniile 23, 32, 41, 76, 104, 105, 116, 123, 163, 173, 178, 282, 313, 335 vor circula pe timpul nopţii, la un interval de 20 de minute, pentru a asigura legătura centrelor de vaccinare cu toate marile cartiere ale Capitalei.
Centrele de vaccinare au fost stabilite câte unul în fiecare sector al oraşului, iar cei care doresc să se vaccineze pot ajunge la centrul din Sectorul 1 – Romexpo (B-dul Mărăşeşti 65-67), utilizând linia 41, 105 sau 335.
În acelaşi timp, la Centrul din Sectorul 2 – Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15), se poate ajunge utilizând liniile 282 sau 335, iar pentru Centrul de vaccinare din Sectorul 3 – Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) sunt funcţionale liniile 104, 116, 123 şi 313.
De asemenea, la Centrul de vaccinare din Sectorul 4 – Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr. 53) transportul este asigurat cu liniile 76 şi 313, în timp ce la Centrul din Sectorul 5 – Liberty Mall – Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) se poate ajunge utilizând liniile de tramvai 23, 32 şi cea de autobuz 173.
Pentru cei care doresc să ajungă la centrul din Sectorul 6 – Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) sunt foarte utile liniile 105, 123, 163 şi 178, iar la acestea se adaugă liniile de noapte (de la N101, la N125), linia de tramvai 1, linia navetă 610 şi linia 783 (Piaţa Unirii – Aeroportul Henri Coandă).
Evenimentul Maratonul Vaccinării este organizat de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii.