Marcel Boloș: „Am spus că un obiectiv important de mandat va fi să operaționalizăm Banca de Investiții și Dezvoltare”

Executivul a aprobat în ședința de astăzi, Actul constitutiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare – S.A. (BID), transmite Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

„Încă de la audierile pentru preluarea portofoliului de ministru al Finanțelor am spus că un obiectiv important de mandat va fi să operaționalizăm Banca de Investiții și Dezvoltare, cu viziunea clară de a performa ca instituție centrală de dezvoltare care să deservească întreprinderile românești și alte entități din sectorul public și privat. Prin intermediul ei, vom crea un cadru financiar robust pentru proiecte inovatoare și durabile, care vor contribui la modernizarea infrastructurii și la stimularea creșterii economice. Această instituție va acționa ca un catalizator pentru dezvoltarea economică și va sprijini sectoarele cheie, deschizând noi oportunități pentru antreprenori, investitori și comunități locale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Misiunea BID

Obiectivele strategice ale BID sunt:
a) facilitarea accesului la finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii;
b) asigurarea accesului la finanţare pentru proiecte de infrastructură viabile şi atragerea capitalului privat în investiţii;
c) sprijinirea procesului de accesare şi utilizare a fondurilor europene şi a efectului de multiplicare asociat;
d) furnizarea de asistenţă tehnică.

BID se înființează ca societate pe acțiuni de tip închis, instituție de credit, persoană juridică de drept privat, deținută pe toată perioada de funcționare de statul român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar unic, sub supravegherea Băncii Naționale a României, cu repectarea prevederilor Regulamentului nr.4/2023 emis de BNR care reglementează cerinţele privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul băncii de dezvoltare.

Capital social subscris este de 3 miliarde lei, din care capitalul vărsat la înregistrarea băncii la Registrul comerțului este de 119 milioane lei, diferența urmând a se achita în 2 tranșe până la finalul anului 2024.

Misiunea generală a BID este de a sprijini dezvoltarea economică şi socială, competitivitatea economică, inovarea şi creşterea economică sustenabilă, în scopul remedierii disfuncţionalităţilor de pe piaţa financiară, pe baza unei analize independente ex-ante.

Obiectul de activitate al băncii, tipurile de activități desfășurate atât în nume propriu cât și în nume și cont stat, beneficiarii țintă sunt cele deja prevăzute de cadrul legal aplicabil în vigoare. BID beneficiază de garanția statului pentru executarea principalului aferent obligaţiilor de plată asumate în nume şi pe cont propriu de către bancă, precum şi pentru executarea tuturor obligaţiilor de garantare asumate de către aceasta, în cazul în care obligaţiile respective nu beneficiază de nicio altă garanţie.

Conducerea BID

Organul de conducere este adunarea generală a acționarilor, banca fiind administrată în sistem dualist de către un Consiliu de Supraveghere alcătuit din 7 membri numiți de către adunarea generală a acționarilor pentru un mandat de maximum 4 ani cu posibilitatea de a fi realeși, și de către un Directorat alcătuit din 3 membri, numiți de Consiliul de Supraveghere pentru un mandat de 4 ani, de asemenea cu posibilitatea de reînnoire.

Primii membri ai organelor statutare ale băncii au fost selectați în urma unei proceduri de selecție, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei, precum și în conformitate cu metodologia prevăzută în cadrul HG nr.1204/2022 si prevederile Legii nr.207/2022 și ale reglementărilor emise de Banca Națională a României, asigurându-se totodată o diversificare a competențelor la nivelul organelor statutare ale Băncii. Mandatul primilor membri este de 2 ani și nu poate fi reînnoit.

Componența primului Consiliu de Supraveghere al BID și a Directoratului este următoarea:
a) Consiliul de Supraveghere
-Președinte: NANU Ștefan;
-Membri: CIOBĂNAȘU George-Romeo, BADEA Dorin-Alexandru, TĂNASE Ioana, MARINEL Gheorghe, POPESCU Mioara, ILIESCU Daniela-Elena.
b) Directorat
-Președinte: SANDU Dănuț- Leonard;
-Membri: Nicolescu Raluca-Ana-Maria și Kubinschi Florian-Raimund.

Primul auditor financiar al băncii, selectat prin procedură de selecție derulată de către MF, în calitate de acționar unic, este Pricewaterhousecoopers Audit SRL.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati