Marcel Ciolacu anunță că își schimbă buletinul după atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu îşi va schimba cartea de identitate, decizia fiind luată în urma atacului cibernetic asupra bazelor de date, produs recent la Camera Deputaţilor.

Şeful Executivului a făcut precizarea, miercuri, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, a declarat marţi că s-a confirmat atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor.

„Avem confirmarea că a existat un atac cibernetic, un incident cibernetic al cărui victimă a fost Camera Deputaţilor. Au fost extrase date de aproximativ 250 de Gigabytes, o parte documente personale, o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor. În momentul de faţă instituţiile statului îşi fac treaba şi sunt la sediul Camerei Deputaţilor şi urmează să emită un raport tehnic în baza căruia este evident că preşedintele Camerei Deputaţilor se va îndrepta împotriva răufăcătorilor. Am avut o discuţie cu preşedintele Camerei, Alfred Simonis, în clipa în care avem raportul tehnic urmează să se îndrepte împotriva lor”, a spus Ivan, la sediul central al PSD.

A fost deschis dosar penal

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat marţi că a deschis un dosar penal în legătură cu atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor, în care sunt efectuate cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi şantaj.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati