Premierul Marcel Ciolacu a declarat că orice vizită externă pe care o efectuează şeful statului este una cu sens, subliniind, cu referire la turneul preşedintelui Klaus Iohannis în ţări africane din această perioadă, că relaţia ţării noastre cu regiunea Africii trebuie continuată şi pe baza lucrurilor bune rămase din comunism.
El a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre faptul că „unii” îi reproşează, în calitatea sa de premier, suplimentarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale pentru aceste călătorii, pe care „mulţi nu le găsesc ca fiind cu sens”.
„În primul rând, eu nu cred că o călătorie externă a preşedintelui este una fără sens. Părerea mea e că trebuia să continuăm, totuşi, lucrurile bune rămase de la comunism, că lucrurile rele le ştim cu toţii. Noi ar fi trebuit să fim jucători în acel spaţiu unde eram respectaţi. În Africa aveam un fond extraordinar, trebuia până acum fructificat. E un pic cam târziu după 30 de ani, din neglijenţă”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Chestionat despre interesele României reprezentate de preşedinte în Africa, premierul a spus: „Nu ştiu, că nu s-a sfătuit cu mine preşedintele sau nu şi-a făcut agenda, pentru că, constituţional, preşedintele României are aceste prerogative pe politică externă”.
„Ce ştiu – n-am nicio reţinere s-o spun – am o comunicare cu preşedintele după fiecare deplasare externă”, a completat Ciolacu.
Sursa: AGERPRES