Marcel Vela: Am revizuit protocolul cu Biserica Ortodoxă Română  

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri seară, că a revizuit acordul cu Biserica Ortodoxă Română, precizând că Sfânta Lumină va fi distribuită de clerici și voluntari, la fel și Paștile.

”Am avut o nouă discuție, în această seară, cu Preafericitul Patriarh și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale. (…) Slujbele religioase se vor respecta cu îndrumarea BOR și prevederilor din Ordonanțele Militare fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în vecinătatea lăcașurilor de cult. (…) Paștile vor fi distribuite la domiciliile credincioșilor de către personalul clerical și voluntari vineri și sâmbătă, între orele 08-17:00, și în prima zi de Paști, duminică, între orele 06 și 12:00, la solicitarea credincioșilor”, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Ministrul de Interne a precizat că Sfânta Lumină va fi distribuită sâmbătă, după ora 20, de către clerici și maximum 5 voluntari, cu mască și mănuși.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati