Marian Vanghelie a pierdut procesul cu Victor Ponta. Ce despăgubiri trebuie să plătească fostul primar al Sectorului 5

Marian Vanghelie este bun de plată. Curtea de Apel București a dispus ca fostul primar al Sectorului 5 să-i plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 10.000 de euro pentru o serie de declaraţii calomnioase făcute la o emisiune de televiziune.

În primă instanță, Vanghelie a fost „ars” de Tribunalul București cu 70.000 de euro, dar fostul primar a făcut apel la această decizie.

Victor Ponta jubilează pe Facebook

„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că îl obligă pe pârâtul Vanghelie Marian Daniel să plătească reclamantului Ponta Victor Viorel suma de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia CAB.

Imediat după verdictul magistraților Curții de Apel, fostul premier Victor Ponta a reacționat pe Facebook prin următorul mesaj postat:

„10 la copii – 70 la Vanghelie. Să vă explic: am primit de la Tribunalul Bucureşti, în 2021, o decizie prin care Marian Vanghelie trebuia să plătească 80.000 euro despăgubiri pentru minciunile spuse despre mine. Am anunţat imediat că voi dona toţi banii primiţi către o fundaţie care îi ajută pe copiii fără părinţi. Dar Vanghelie a făcut apel şi judecătorul de la Curtea de Apel s-a înduioşat de «săracul» fost primar şi a zis că 80.000 e prea mult, a redus la 10.000. Sper că voi încasa acei bani şi imediat îi voi dona, publicând actul prin care am transmis banii. Sincer, eu mă gândeam că mai tare le foloseau copiilor orfani (cum a decis judecătorul de la Tribunal) decât lui Marian Vanghelie. Dar, ce să facem? Respectăm deciziile”.

Fostul premier l-a dat în judecată pe Marian Vanghelie după ce acesta din urmă a declarat într-o emisiune tv că, pe vremea când lucra la Guvern, Victor Ponta ar fi luat bani de la afacerişti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati