Mario Iorgulescu, urmărit penal pentru ucidere din culpă

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, joi, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iorgulescu Gino – Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„În aceeaşi zi, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a fost informat cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 septembrie 2019, organele judiciare se vor deplasa la sediul unităţii medicale în vederea efectuării unor activităţi procedurale care vor implica persoana în cauză.

Cu toate acestea, întrucât procurorul de caz a fost informat telefonic de către reprezentanţii spitalului cu privire la un posibil transfer al pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, în cursul zilei de 20 septembrie 2019, s-a decis ca activitatea menţionată anterior să fie efectuată de îndată.

În acest sens, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orei 19:00, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însoţit de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a deplasat la Spitalul Elias în vederea aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei formulate.

Însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu este oportună realizarea acestei activităţi procedurale.

În cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reprezentanţii Spitalului Elias au transmis foaia de observaţie medicală a pacientului, întocmită până la momentul respectiv.

În dimineaţa acestei zile, procurorul de caz a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, context în care a fost solicitată o informare scrisă din partea Spitalului Elias referitoare la procedura de transfer realizată.

Până la acest moment, informarea solicitată nu ne-a fost comunicată.

Precizăm că actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei au avut în vedere şi starea gravă de sănătate a suspectului, astfel cum a fost evaluată de către medicii din cadrul Spitalului Elias, iar transferul acestuia la o clinică din afara ţării nu împiedică desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Mario Iorgulescu a fost transferat de la Spitalul Elias la un spital din străinătate

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati