Trupele Antitero sunt în alertă. Strada pe care s-au tras mai multe focuri de armă a fost închisă.
Locuitorii Sectorului 1 au reclamat că au auzit duminică după-masa împușcături, în plină stradă, scrie G4Media.
Poliţiştii bucureşteni efectuează cercetări. A fost solicitat inclusiv sprijn din partea trupelor AntiTero.
„Prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 4 Poliţie a fost sesizată de către o persoană cu privire la faptul că a găsit un geam spart la auto şi un geam spart la imobil. În zonă, persoana reclamă prezenţa mai multor bile metalice”, informează Biroul de presă al DGPMB.
„Mă întorceam cu copilul din parc. Spre norocul meu nu am lăsat copilul în mașină, în spate, că acolo s-a tras. Cred că s-a tras din blocul de vizavi. Mi-a spart geamul la mașină, a spart și geamul vecinului. Poliția a găsit până acum 6 bile. Au venit de la măsurători (…). Eu m-am gândit doar că în situația în care era copilul în mașină îl omora pe loc”, a povestit o martoră la România Tv, conform DCNews.ro.
Știre inițială
Mascații au intrat în această dimineață într-un bloc din Sectorul 1 al Capitalei, acolo de unde se presupune că s-ar fi tras mai multe focuri de armă.
Dacă inițial s-a crezut că un copil folosește o praștie cu bile pentru a se juca, lucrurile au devenit mult mai serioase când geamurile mai multor mașini au fost sparte, iar bilele sunt metalice, relatează DCNews, conform RomâniaTv.
Echipe antitero au înconjurat un bloc din Sectorul 1
Mai multe echipaje antitero au înconjurat în urmă cu puțin timp blocul din Sectorul 1 al Capitalei de unde s-ar fi tras mai multe focuri de armă.
Ar fi vorba despre o armă cu bile, dar deocamdată nu se știe cine a tras. Se presupune că atacatorul s-ar fi aflat la etajul imobilului. La locul incidentelor au ajuns și echipe de anchetatori care caută și adună probe.
”Vorbim despre un apel la 112 prin care o persoană a sesizat că și-a găsit geamurile sparte de la mașină. Colegii de la Secția 4 s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările. O echipă antitero a intervenit în zonă pentru a depista persoana care a tras. Vorbim despre niște bile metalice. Nu există nicio persoană care să fi fost vătămată. Nu vorbim despre certitudini la acest moment. Vorbim despre bile metalice care au fost trase cu o posibilă armă sau cu altceva”, a declarat Diana Sarcă în direct la România TV.