O mașină din coloana oficială a fostului președinte Traian Băsescu a fost implicată, sâmbătă dimineața, într-un accident ușor în Capitală, pe Bulevardul Iuliu Maniu. Nicio persoană nu a fost transportată la spital, potrivit evz.ro
Autovehiculul s-a tamponat cu o altă mașină din trafic, în timp ce celelalte două autoturisme din coloana oficială și-au continuat drumul, conform sursei citate.
„În această dimineață, în jurul orei 10.45 o autospecială de poliție a lovit ușor un auto ce nu a respectat regimul prioritar de deplasare al autoturismului ce avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Nu a fost rănită nicio persoană. Autospeciala de poliție se afla în misiune. Cercetările sunt efectuate de Brigada Rutieră – Serviciul Accidente Ușoare”, a anunțat Poliția Rutieră a Capitalei prin intermediul unui comunicat.
Traian Băsescu a mai fost implicat în 2008, în timpul primului mandat, într-un accident ușor în București. El se afla atunci la volan și conducea un Wolkswagen Golf, proprietatea Serviciului de Protecție și Pază, când a tamponat ușor o mașină aflată în fața sa.