Mașini cu deficiențe tehnice și ruginite, oprite în trafic de polițiști și inspectori RAR. Au fost date peste 5.400 de amenzi

Peste 5.400 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti şi angajaţii RAR în urma unor acţiuni de control desfăşurate la nivel naţional vizând respectarea normelor rutiere şi starea tehnică a autovehiculelor. Au fost reţinute aproape 400 de permise de conducere şi au fost constatate 117 infracţiuni.

Acţiunea desfăşurată de Direcţia Rutieră, împreună cu Registrul Auto Român, a avut loc în perioada 8-10 decembrie, fiind organizate controale în trafic.
Potrivit Poliţiei Române, acţiunile au vizat reducerea riscului rutier, prin sancţionarea nerespectării normelor rutiere şi a deficienţelor tehnice la autovehiculele de transport de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, cele de transport cu capacitatea mai mică sau egală cu 8+1 locuri şi cele de taxi şi transport alternativ.
Astfel, au fost controlate 9.389 de autovehicule, iar, pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 5.432 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute 396 de permise de conducere şi 1.082 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, a fost dispusă măsura imobilizării vehiculului în 20 de cazuri şi au fost constatate 117 infracţiuni, dintre care 96 la regimul rutier şi 21 de altă natură.
De exemplu, în 10 decembrie, în municipiul Huşi, judeţul Vaslui, un echipaj de poliţie rutieră a oprit, pentru control, un autovehicul condus de o femeie în vârstă de 36 de ani. În urma verificării stării tehnice de către reprezentanţii R.A.R. Vaslui, s-a constatat că vehiculul are înmatricularea suspendată ca urmare a expirării I.T.P.-ului, prezintă deficienţe la sistemul de lumini şi are montate folii neomologate pe geamurile laterale faţă. În acest caz, a fost luată măsura reţinerii certificatului de înmatriculare şi sancţionarea contravenţională, cu amendă de 2.610 lei.
În aceeaşi zi, a fost identificat un bărbat care conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, şi care ar fi avut un comportament agresiv în trafic. În urma inspectării autoturismului de către angajaţii RAR Gorj, s-a stabilit că avea montate anvelope de alte dimensiuni şi caracteristici, iar sistemul de evacuare a noxelor prezenta modificări. Ca urmare, a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 30 de zile, reţinerea certificatului de înmatriculare, precum şi sancţionarea contravenţională.
În 9 decembrie, în localitatea Galbeni, judeţul Bacău, un echipaj rutier a oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, posesor al unui permis de conducere categoria B, eliberat de autorităţile italiene. El a prezentat certificatul de înmatriculare al autoturismului, iar, în urma verificării în baza de date, s-a stabilit că acesta avea I.T.P.-ul expirat din 7 aprilie 2022, deşi pe certificat apărea menţiunea că autovehiculul are inspecţia tehnică periodică până la data de 6 aprilie 2023. În acest caz se fac cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
În 8 decembrie, un tânăr de 23 de ani, din Bucureşti, ar fi circulat cu o autoutilitară având o masă maximă care nu depăşeşte 3,5 tone, în zona Şoseaua Colentina. În urma controlului făcut de poliţiştii rutieri, s-a constatat că el transporta contra cost marfă, fără să deţină pentru aceasta copie conformă eliberată de Autoritatea Rutieră Română. De asemenea, urmare a controlului făcut de specialişti din cadrul R.A.R. Bucureşti, s-a constatat că vehiculul prezintă deficienţe majore la sistemul de frânare, iar elementele componente ale caroseriei sunt corodate excesiv. Tânărul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 9.000 de lei, fiind dispusă reţinerea certificatului de înmatriculare, până la remedierea deficienţelor constatate, precum şi suspendarea exercitării dreptului de utilizare a vehiculului pentru 6 luni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati