Măști de protecție pentru copii și cadrele didactice, viziere, substanțe necesare pentru dezinfecție în fiecare clasă, separatoare din plexiglas la fiecare bancă și testari gratuite pentru toți copiii și întreg personalul școlilor din Sectorul 4.
Toate aceste măsuri speciale, menite să prevină și să reducă la maximum riscul îmbolnăvirilor cu COVID-19, odată cu începerea noului an școlar, se regăsesc în „Regulamentul privind măsurile de protecție pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-COV 2 pentru anul școlar 2020-2021 la nivelul Sectorului 4 al Municipiului București”, aflat în dezbatere publică și aprobat în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
Elaborat de specialiștii primăriei, documentul conține elementele de bază ce trebuie respectate atât de copii, cât și de părinți și de cadrele didactice, începând de la intrarea în școală și până la ieșirea pe poarta instituției de învățământ, pentru ca elevii și profesorii să fie în siguranță la școală dar și acasă alături de familiile lor.
Astfel, pentru desfășurarea cursurilor în condiții de maximă siguranță, măsurile prevăzute în regulamentul menționat, instituie obligații în sarcina tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în procesul educațional – Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin reprezentanții teritoriali, respectiv Inspectoratul Școlar al Sectorului 4, Sectorul 4 al Municipiului București, prin Primăria Sectorului 4 și Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, unitatea de învățământ, prin director și profesori, părinți și copii.
Concret, pe lângă măsurile implementate deja în școlile din Sectorul 4 (trasee bine delimitate de intrare și ieșire în/din școală, separatoare din plexiglas la fiecare bancă, reducerea numărului de bănci din fiecare sală de curs), Primăria Sectorului 4 va asigura toate materialele de protecție (kit sanitar), măști de protecție pentru copii, precum și biocide pentru dezinfecție. Mai mult, autoritatea locală va asigura și dezinfecția tuturor unităților de învățământ o dată pe săptămână sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea unitatii de învățământ.
Și pentru că, acest efort de combatere și prevenire a numărului cazurilor de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus, este unul de echipă, contribuția autorității locale va fi susținută, concret, la clasă, de cadrele didactice, cărora le revin de asemenea, o serie de îndatoriri. Mai exact, profesorii, educatorii și învățătorii trebui să-i instruiască pe copii în sensul respectării măsurilor de igienă, a regulilor de distanțare fizică, în timpul cursurilor dar și al pauzelor de recreație, și să se asigure că toate aceste măsuri vor fi respectate cu strictețe.
La rândul lor, cadrele didactice vor trebui să țină în permanență legătura cu părinții/reprezentanții legali, care trebuie să le ia temperatura copiilor, iar în caz de febră mai mare 37.30C, tuse, dureri în gât, dificultate în respirație sau simptomatologie digestivă nu trebuie să-i trimită la școală. Totodată, aceștia pot solicita testarea copiilor unității de învățământ.
De asemenea, părinții/reprezentanții legali au obligația să-i instruiască pe copii să poarte corect masca de protecție în cadrul unității de învățământ și să le explice importanța și necesitatea purtării acesteia, să evite atingerea suprafețelor comune cum ar fi: balustradă, pervaz, geam, ușă etc., și să păstreze distanțarea fizică față de ceilalți de cel puțin 1m.
Prezentul regulament prevede și o serie de măsuri clare privind accesul în unitățile de învățământ, care se va face pe baza unui triaj, pe trasee precis stabilite, pe care copiii le vor urma fiind însoțiți de profesori, cu păstrarea unei distanțe corespunzătoare.
Ieșirea de la cursuri se va face urmând reguli stricte
De asemenea, ieșirea de la cursuri se va face urmând reguli stricte. Astfel că, la finalul orelor, profesorul responsabil care desfășoară ultima oră de curs se va asigura că pupitrelele/ecranele, catedra, mânerele ușii și ale ferestrelor, cuierul, dulapurile vor fi dezinfectate. Tot el va răspunde de faptul că elevii vor purta măști de protecție la ieșirea din clasă/unitatea de învățământ și va avea obligația de a conduce elevii până la ieșirea din unitate, în baza programării făcute de directorul unității de învățământ, păstrând distanțarea fizică.
Totodată, regulamentul aprobat joi prevede și procedura ce trebuie urmată în situația în care într-o clasă vom avea copii cu simptome specifice infecției cu coronavirus, când este cazul să fie închisă o școală, dar și pașii ce trebuie urmați de persoanele și instituțiile menționate mai sus pentru fiecare scenariu posibil, personalul implicat din creșe, școli și grădinițe, urmând a fi instruit, astfel încât fiecare să știe ce are de făcut în orice situație posibilă.
Oricum, în cazul în care copiii vor fi nevoiti să învețe de acasă, Primaria Sectorului 4 este pregătită să le asigure acestora tablete pentru urmarea cursurilor online.
“Ca medic și ca părinte al unei adolescente ce începe școala pe 14 septembrie, afirm răspicat: copiii trebuie să revină la școală! Trebuie însă, ca primar, să fac un apel la calm! Suntem obligați cu toții – autorități, profesori, părinți și copii – să dăm dovadă de spirit de echipă și de responsabilitate. Vom lucra împreună, ne vom pregăti împreună și tot împreună vom depăși cu bine și în siguranță eventualele probleme ce s-ar putea ivi. Am încredere în noi toți că nu ne vom lăsa înfrânți de acest virus!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.