Măsuri de ordine publică la meciul Rapid – Voluntari. Este interzis consumul de alcool în jurul Arenei Naționale

0
159

Poliția Locală Sector 2 va asigura măsuri de siguranță la meciul de fotbal Rapid – Voluntari de la Arena Națională și amintește că este interzisă desfacerea, comercializarea, servirea și consumul băuturilor alcoolice în jurul stadionului.

”Efective ale Poliției Locale Sector 2, Serviciul Ordine Publică vor participa, vineri, 24 septembrie a.c., ca forțe complementare, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la meciul de fotbal dintre F. C. Rapid București cu F. C. Voluntari ce va începe la ora 20.00”, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, în perimetrul de siguranță din jurul stadionului va fi interzisă desfacerea, comercializarea, servirea și consumul băuturilor alcoolice între orele: 17.00 – 22.00.

La rândul lor, polițiștii locali ai Serviciului Comercial și Autorizare Agenți Economici vor efectua controale pentru a identifica și sancționa pe cei care nu respectă dispoziția în vigoare. Amenzile sunt cuprinse între 500 – 1.500 lei și se poate dispune suspendarea activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.