Măsuri de prim-ajutor pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6 al Capitalei

Persoanele vârstnice prezente la Clubul Seniorilor „Ioan Slavici”, din Prelungirea Ghencea nr. 28, au aflat marţi care este aplicarea corectă a măsurilor de prim-ajutor în caz de: arsuri, accident vascular cerebral, infarct, entorse, fracturi, înec cu un corp străin, epilepsie, etc.

„Acest program a oferit seniorilor noştri informaţii valoroase despre aplicarea corectă a măsurilor de prim-ajutor, precum şi despre importanţa adoptării unor atitudini şi comportamente responsabile faţă de propria stare de sănătate. Le doresc tuturor seniorilor viaţă lungă, sănătoasă şi activă, pentru a se bucura cât mai mult de iubirea şi aprecierea noastră”, a declarat primarul Gabriel Mutu, potrivit unui comunicat de presă.

Peste 350 de seniori din comunitate au primit în perioada aprilie – octombrie 2019 informaţii importante despre aplicarea eficientă a măsurilor de prim-ajutor în cazul accidentelor casnice minore sau asociate riscurilor care provin din mediul înconjurător.

Campania „Dreptul la sănătate” a fost organizată de Primăria Sectorului 6, prin Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, şi a pornit de la ideea că persoanele vârstnice sunt mai vulnerabile şi se confruntă mai des cu probleme medicale. Acţiunile au fost posibile cu ajutorul oferit de partenerii proiectului: Institutul Român pentru Drepturile Omului şi Crucea Roşie Sector 6.

Campania a avut loc în Cluburile Seniorilor din sector, iar obiectivele propuse au vizat: prelungirea vieţii active a vârstnicilor, obţinerea unui grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă, precum şi susţinerea a procesului de îmbătrânire sănătoasă.

Cu acest prilej, cei prezenţi au aflat cât este de important controlul medical periodic, precum şi informaţii utile despre serviciile socio-medicale puse la dispoziţie de Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati