Măsuri de prim-ajutor pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6

Ieri, 15 iulie 2019, persoanele vârstnice prezente la Clubul Seniorilor” Marin Preda” situat în Bulevardul Uverturii nr 89, au primit cu bucurie vizita celor de la Crucea Roșie Sector 6, Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) și Centrul de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie”.

Astfel, cei 26 de seniori au aflat care sunt metodele corecte de aplicare a măsurilor de prim-ajutor în caz de arsuri, infarct, entorse, fracturi, înec cu alimente, accident vascular cerebral, etc, precum și importanța adoptării unei atitudini responsabile față de propria stare de sănătate. Totodată, cei prezenți au fost de acord că este, nu doar util, ci necesar să consulte un cadru medical, în cazuri de accident casnic, fie chiar minor.

“Dreptul la sănătate! Măsuri de prim ajutor pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6”

“Prin aceste întâlniri ne propunem creşterea numărului de persoane vârstnice informate cu privire la măsurile de intervenție pe care le pot lua în cazul unor accidente minore, precum și creșterea calității vieții și scăderea gradului de dependență a vârstnicilor din comunitate”, a spus primarul Gabriel Mutu.

Acțiunea face parte din Campania “Dreptul la sănătate! Măsuri de prim ajutor pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6”, derulată de Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie” în parteneriat cu Institutului Român pentru Drepturile Omului și Crucea Roșie Sector 6.

De asemenea, cei prezenți au aflat despre serviciile medicale puse la dispoziție de către Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii, nr 81, precum și despre faptul că persoanele cu venituri mici din comunitate pot accesa aceste servicii în mod gratuit sau cu plată parțială, în funcție de venituri.

Reprezentantul IRDO, a subliniat faptul că partenerii care s-au alăturat proiectului au cu toții responsabilități în domeniul protejării drepturilor omului – fie acestea de promovare, de protecție socială sau medicală – și a arătat că dezbaterile prilejuite de campania inițiată reprezintă o modalitate eficientă de a proteja dreptul la sănătate, un demers concret și un sprijin informațional pentru seniori.

Campania se va derula până în luna octombrie, iar pentru a participa, solicitantul se poate înscrie direct la unul dintre cele 6 cluburi de seniori, fiindu-i necesar un talon de pensie, precum și dovada faptului că domiciliază în Sectorul 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati