Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Spaniei şi a urcat pe primul loc în clasamentul general

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a urcat pe primul loc în clasamentul general după ce a câştigat duminică Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei, pe circuitul Montmelo de la Barcelona, locul doi revenindu-i coechipierul său, mexicanul Sergio Perez, potrivit Agerpres.

Cronometrat în 1 h 37 min 20 sec 475/1000, Max Verstappen a fost mai rapid cu 13 sec 072/1000 decât Sergio Perez. Podiumul a fost completat de britanicul George Russell (Mercedes), la 32 sec 972/1000 de învingător, transmite presa internaţională. Spaniolul Carlos Sainz (Ferrari) a fost pe locul 4 (+32.927), urmat de britanicul Lewis Hamilton, de la Mercedes (+45.208), şi finlandezul Valtteri Bottas, de la Alfa Romeo (+54.534).

Sergio Perez a obţinut bonusul pentru cel mai rapid tur de pistă.

Max Verstappen are trei victorii consecutive în actualul sezon, după ce s-a impus şi la Imola şi Miami. Olandezul are 24 de victorii în cariera sa, dintre care patru în acest an.

Verstappen l-a detronat în clasamentul general pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari), care, plecat din pole position, a fost nevoit să abandoneze în turul 27, când era pe primul loc, din cauza unei probleme la motor. Olandezul are acum 6 puncte mai mult decât Charles Leclerc în clasamentul piloţilor.

Sursa: Agerpres

Articolul Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Spaniei şi a urcat pe primul loc în clasamentul general apare prima dată în Sport Alert.

Citeste mai mult…

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati