McDonald’s România recrutează peste 1.000 de oameni în ţară. Care sunt posturile disponibile şi ce salarii se oferă

McDonald’s România angajează peste 1.000 de persoane la restaurantele sale din ţară. Printre posturile disponibile se numără cele de lucrător comercial, barista, manager trainee, responsabil ospitalitate.
  • Astfel, în cadrul campaniei „Oameni cu experiențe” sunt disponibile peste 1.000 de locuri de muncă, alături de 120 de locuri în cadrul programului de dezvoltare profesională Manager Trainee, prin care tinerii pot accesa poziții de management în restaurant. Locurile de muncă includ toate pozițiile disponibile în toate restaurantele McDonald’s din țară: Crew Member (lucrător comercial), Barista, Manager Trainee sau Guest Experience Leader (responsabil ospitalitate).

Care sunt posturile disponibile şi ce salarii se oferă la McDonald’s

Salariul oferit pentru un nou angajat variază în funcție de poziția ocupată și de numărul de ore lucrate, la care se adaugă tichetele de masă în valoare de 30 de lei pe zi, diverse sporuri pentru ture de noapte sau de week-end și bonusuri acordate în funcție de rezultatele obținute.

Astfel, pentru o normă de 8 ore, un Crew Member (lucrător comercial) poate ajunge la un pachet salarial de până la 3.200 de lei net, un Guest Experience Leader (responsabil ospitalitate) poate obține un venit de până la 3.500 de lei net, iar un Manager Trainee de până la 4.000 de lei net.

Printre beneficiile extrasalariale oferite de companie se numără tichetele de masă în valoare de 30 de lei pe zi lucrată. Începând cu 1 aprilie, angajații din restaurante beneficiază de abonamente medicale și servicii de telemedicină.

Mai multe informații despre pachetul de beneficii și procesul de aplicare pot fi regăsite și pe site-ul McDonald’s, în secțiunea de carieră.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s are 96 de restaurante în 29 de orașe, dintre care 50 restaurante cu McDrive și 53 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.400 de angajați.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati