MEC: Simulările pentru clasa a VII-a şi a XI-a vor fi organizate la nivel judeţean, cu subiect unic, în luna mai

Simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai şi va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen şi noi modele de subiecte, având în vedere că aceşti elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a.

Aceasta a fost propunerea susţinută în unanimitate de către toţi membrii Comisiei de Dialog Social, a anunţat miercuri Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

De asemenea, în luna mai, fiecare inspectorat şcolar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel judeţean. Tot atunci, în conformitate cu art. 7, alin. (1) şi alin. (2) din proiectul de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2019-2020 şi pentru aprobarea calendarului acestora, poate fi organizată şi simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a, a precizat un comunicat de presă al MEC.

Conform propunerii de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2019 – 2020 şi pentru aprobarea calendarului acestora:

„Art. 7. – (1) Fiecare inspectorat şcolar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susţinerii Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a examenului de bacalaureat naţional.

(2) Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului şcolar poate fi organizată şi pentru elevii claselor a XI-a.”

„De asemenea, facem precizarea că structura anului şcolar 2020-2021 se află, în continuare, în dezbatere publică, Ministerul Educaţiei şi Cercetării aşteptând propuneri până în data de 17 ianuarie 2020, inclusiv”, a mai informat MEC.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati