Medicii atrag atenția că doar cinci minute de neatenție ne pot costa scump. Infectarea cu coronavirus se produce atunci când lăsăm garda jos, spune Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov.
„Fiecare zi ne aduce un plus de pacienți care se adresează și trebuie internați, cu forme medii sau chiar severe. E o realitate pe care o simțim, o conștientizăm, o vedem și ne miră că încă se pune la îndoială existența virusului sau a pacienților cu COVID sau nu se respectă acele reguli atât de simple și de elementare de prevenție. E discrepanță mare între ce vezi în spital și ce vezi pe stradă”, a spus Moldovan la Digi24.
Ea spune că mulți dintre cei care ajung la spital cu COVID spun că nu au purtat mască pentru perioade scurte de timp.
„Sunt acele omisiuni care par fără importanță pentru cei care le fac. Acele 5 minute fără mască sau ,,doar acum dat-o jos” sau ,,am uitat să o pun” sau ,, nu o am la mine”. De fapt, aici ne infectăm tocmai pentru că apar aceste breșe de prevenție, aceste omisiuni de scurtă durată. Nu trebuie mult sau prelungite să fie. Tocmai aici, de fapt, ne infectăm”, a adăugat ea.
„Încă mai depinde puțin de noi să oprim această nebunie. Dar depinde de noi toți la un loc”, a mai spus medicul.