Medic: Dacă 90% din oameni ar face acest lucru, am bloca transmiterea coronavirusului

România este într-o carantină parţială de luni, timp de o lună, pentru a încercat astfel să scădem cazurile noi de coronavirus, însă până se vor vedea rezultatele, medicii spun să apelăm la soluţii practice şi la îndemâna oricui, pentru că locurile la ATI în spitale nu mai sunt disponibile în orice moment.

„Mă întorc la respectarea măsurilor de către populație, pentru că au fost voci care au afirmat că marea majoritate a populației poartă mască și lucrurile ar fi aproape în regulă în privința asta. Eu spun că nu este așa.

Dr. Emilian Popovici: Dacă 90% din oameni ar purta mască, am bloca transmiterea

Dacă 90% din oameni ar purta mască, am bloca transmiterea. Da? Deci dacă 90%, nu 100%, dacă 90% dintre oameni ar purta mască în toate situațiile care impun acest lucru, am reduce transmiterea cu 90%, virusul ar fi blocat. Știm foarte bine că dacă două persoane stau față în față și respectă distanțarea și poartă mască, riscul de transmitere se reduce la 1,5%”, a recomandat dr. Emilian Popovici, potrivit Antena3.ro.

Medicul precizează că, până la apariţia unui vaccin şi imunizarea unui segment important din populaţie, relaxarea restricţiilor va însemna o creştere a numărului de cazuri, iar înăsprirea va duce la scădere. 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati