Dr. Manuela Predilă, medic primar obstetrică-ginecologie la Maternitatea Bucur din Capitală, a scris un text emoţionant despre ce înseamnă îngrijirea gravidelor cu COVID-19. Ea spune că lucrul în această atmosferă, în care ”treci prin sălile de naşteri şi vezi cum se degradează starea mamei şi fătului şi intri în urgenţă să scoţi un prematur pentru a da o şansă ambilor”, ar schimba percepţiile, ar face să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi am deveni mai buni.
”Ar merita ca fiecare dintre noi să lucreze măcar o gardă, o săptămână, o lună, numai cu pacienţi COVID. Ar merita să vadă cum intri cu orele în zona roşie şi nu ştii când ieşi. Cum fiecare mămică internată are propriile întrebări iar tu nu mai ai suflu după ore şi ore în şir în zona roşie cu costumul PPE. Cum treci prin sălile de naşteri şi vezi cum se degradează starea mamei şi fătului şi intri în urgenţă să scoţi un prematur pentru ca să dai o şansă ambilor”, scrie medicul într-o postare pe Facebook.
”Ar merita sa trăim fiecare un pic din ceea ce trăieşte celălalt”
Predilă vorbeşte şi despre cum între timp, în afară de ceea ce ai internat deja, vin simultan 2- 3 urgenţe obstetricale COVID şi nu ştii cu care să intri mai repede în sala de operaţie, iar în timpul operaţiei colegul mai tânăr mâna a doua ” spune: „Ameţesc, mi-e greaţă, se învârte pământul cu mine, puteţi să deschideţi un pic geamul ? Simt că îmi pierd cunoştinţa”, vum nu iţi permiţi să simţi că şi ţie îţi e rău, cum primeşţi telefoane şi telefoane de la prieteni şi colegi cu gravide testate pozitiv care vor să vină ” la un control ” să vadă ”dacă sunt bine”, cum treci prin ATi să vezi pacientele cu formă critică, mame , lăuze … aşezate în pronaţie, obnubilate, cum vâjâie oxigenul la fluxuri imense, cum ţi se spune că ”S-a terminat Remdesivirul, ce facem.? Cui îi dăm ultima doză?”, cum leoarcă şi fără suflare intri 5 minute sub duş şi sari că sună telefonul – garda , sala de naşteri, sala de operaţii, cum vezi cum se ivesc zorii şi nimeni din garda ta nu a pus geană pe geană de 24 de ore, cum predai o gardă la fel de plină că a ta, într un flux care pare că nu se mai termină, cum ajungi acasă şi cazi lat fară să mai ştii dacă e zi sau noapte, cum când te dezmeticeşti şi încerci să scrii ce simţi iţi curg lacrimile pur şi simplu, izvor.
Ar merita sa trăim fiecare un pic din ceea ce trăieşte celălalt. Cu siguranţă, atunci ne-am înţelege mai bine unii pe alţii. Şi cu siguranţă am deveni mai buni”, conchide medicul.
