Medic Spital Floreasca: Din punct de vedere istoric putem spune că pandemia poate să ajungă către final

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, estimează că în undeva în luna martie este posibil să reușim să trecem spre normalitatea de dinaintea pandemiei de COVID-19. „Eu cred că, dacă vor apărea în continuare variante virale, acestea vor fi la fel de blânde sau poate chiar mai blânde decât varianta Omicron”, a spus el, joi, la Știrile B1 TV.

Întrebat cât de rezonabil este să presupunem că ne apropiem de etapele finale ale pandemiei, având în vedere poziția exprimată de conducerea Moderna, medicul a explicat: „Este un scenariu pe care putem să îl luăm în calcul. Avem mai multe argumente în acest sens – în primul rând, istoricul. Uitându-ne la celelalte pandemii, vedem că ele evoluează pe o perioadă undeva între un an și jumătate și trei ani de zile. Iată că avem deja doi ani de pandemie, deci din punct de vedere istoric putem spune că pandemia poate să ajungă către final. Pe de altă parte, mai avem două elemente care stau la baza acestui scenariu posibil”.

„În primul rând, faptul că varianta Omicron este o variantă mult mai blândă comparativ cu varianta Delta, ceea ce arată că virusul se îndreaptă în mod natural către această evoluție favorabilă, de a coabitare cu oamenii. În al treilea rând, față de 1918, când am avut ultima pandemie ce a lovit omenirea, avem și vaccin de această dată, vaccin care cel puțin pentru spațiul european, uitându-ne în mod global la spațiul european, a acoperit undeva la 85% – 90% din populație”, a adăugat el.

„Dacă vor apărea în continuare variante virale, acestea vor fi la fel de blânde”

Întrebat ce ne face să credem că în viitor nu vom vorbi de variante mai agresive ale SARS-CoV-2, Radu Țincu a spus: „Aici e greu de făcut o presupunere cu privire la apariția unor noi variante virale. Tot istoric, uitându-ne din punct de vedere al evoluției virusurilor, știm că de obicei virusurile tind să devină cu timpul mai prietenoase, astfel încât să își asigure supraviețuirea și nu să producă forme mortale de boală. Sigur, poate să apară o nouă variantă virală, însă sperăm ca ea să fie o variantă care să nu își crească patogenitatea – cum e varianta BA.2, care este mai transmisibilă, dar vedem că ea nu a creat îngrijorare pentru că nu a produs modificări fundamentale în agresivitatea virusului. Eu cred că, dacă vor apărea în continuare variante virale, acestea vor fi la fel de blânde sau poate chiar mai blânde decât varianta Omicron”.

„E posibil să mai existe creșteri ale numărului de cazuri, dar gândiți-vă că dacă este să adunăm imunitatea obținută prin vaccinarea, imunitatea determinată de trecerea prin boală, toți acești factori cumulează o imunitate suficient de bună, care cel mai probabil va reuși să protejeze împotriva unor creșteri substanțiale ale numărului de cazuri. Pe de altă parte, cei care au trecut prin boală – și iată că avem desti în valul 5, a fost extrem de intens în Europa, cu sute de mii de îmbolnăviri în fiecare zi în anumite țări – acești oameni au dezvoltat, dincolo de imunitatea mediată de anticorpi, și o imunitate celulară. (…) Eu cred și susțin că e posibil ca undeva în martie să reușim să trecem spre normalitatea de dinaintea pandemiei de COVID-19”, a mai afirmat medicul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati