Medicul Beuran fost trimis în judecată pentru o mită de 10.000 de euro

Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată miercuri pentru că ar fi luat mită suma de 10.000 de euro de la un medic pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală, pe o perioada determinată, dar și pentru a asigura câștigarea concursului de către cel care i-a dat banii.

Mircea Beuran se află sub control judiciar. El îndeplinea la data faptelor funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauza), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioada determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF Carol Davila București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competență să, în oricare din calitățile sale menționate anterior”, anunță DNA, într-un comunicat de presă remis Ziare.com.

În cauza s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurență sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparțînând lui Mircea Beuran.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauza.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati