Medicul Radu Ţincu este de părere că numărul mic de persoane vaccinate anti-COVID va întârzia relaxarea restricțiilor în România. Acesta atrage atenția că cei mai mulți pacienți COVID internaţi în secţiile de terapie intensivă nu sunt imunizați.
„Din păcate sunt foarte mulţi pacienţi în ultima săptămână internaţi în secţiile de terapie intensivă, ceea ce arată că varianta Omicron e preponderentă în rândul acestor pacienţi. Ştim că marea majoritate a celor din terapie intensivă sunt cu varianta Omicron, dar din păcate sunt pacienţi nevaccinaţi”, a declarat Radu Ţincu, medic primar ATI, notează Gandul.
Medicul a mai precizat că vaccinarea în masă a populaţiei reprezintă singura soluţie pentru relaxarea sau anularea restricţiilor.
„Deci, până la urmă, statusul de vaccinare reprezintă un scut de protecţie care a permis ţărilor din vestul Europei relaxarea măsurilor. Din păcate, în România, vorbim de o populaţie insuficient vaccinată şi acest lucru va întârzia aplicarea măsurilor de relaxare”, a adăugat dr. Țincu.