Firma Medist SRL, care a furnizat ventilatoarele la Spitalul Victor Babeș: Ventilatoarele funcționau în parametri normali

Compania Medist SRL, care asigură mentenanța ventilatoarelor și a instalației de oxigen din TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș”, a transmis că, potrivit primelor cercetări, ventilatoarele livrate de firmă ”nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametri normali”.

Potrivit cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de firmă ”nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametri normali”, potrivit unui comunicat de presă.

„Ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”

„Am aflat de incidentul care a avut loc în cursul zilei de 12 aprilie la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Victor Babeș din București.

În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare.

Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali.

Dorim să transmitem condoleanțe familiilor îndurerate”, potrivit unui comunicat de presă transmis marți.

Firma care a furnizat asigura garanția ventilatoarele din tirul ATI de la spitalul Victor Babeș este deținută de fosta soție și fiul fostului ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu. Contractul de mentenanță ar fi încheiat între Medist SRL și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). De asemenea, oxigenul este livrat de compania Linde România, în timp ce conectarea propriu – zisă între oxigenul furnizat de Linde și ventilatoarele furnizate de Medist e realizată printr-un dispozitiv propriu al TIR-ului special pentru bolnavii Covid cumpărat de la o companie din Turcia.

Producatorul ventilatoarelor furnizate de Medist SRL e compania americană Zoll, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Toate ventilatoarele de la secția mobilă ATI a Spitalului „Victor Babeș” au intrat concomitent în avarie, iar din cei opt pacienți internați în unitate trei au intrat în stop cardio respirator și au decedat, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, a precizat DSU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati