Mega Image lansează în București propriul serviciu de livrare rapidă

Mega Image lansează propriul serviciu de livrare rapidă pentru cumpărăturile prin aplicația de mobil din supermarketul online. Astfel, prin dezvoltarea aplicației de mobil, Mega Image continuă să ofere acces rapid la produse alimentare și pentru casă, livrate acasă în maximum 90 de minute.

În același timp, pentru a susține întreaga activitate de e-commerce, a fost dezvoltat un depozit dedicat, doar pentru comenzile online, care se întinde pe o suprafață de 4600 mp și prin care procesele de sortare, împachetare și reaprovizionare sunt eficientizate.

Investițiile fac parte din strategia companiei de accelerare a dezvoltării pe partea de e-commerce, în contextul actual în care cererea pentru cumpărăturile online, livrate rapid și în siguranță, a crescut semnificativ, scrie retail.ro.

Serviciul de livrare rapidă poate fi accesat în toate sectoarele din București și parțial în zona Pipera, în aria de activitate a 33 de magazine Mega Image, urmând ca până la finalul anului să fie extins în alte 37 de magazine.

IKEA va răscumpăra mobilierul pe care clienţii nu îl mai doresc: Cum poți proceda

Pentru lansarea unei comenzi, clienții pot accesa aplicația Mega Image, disponibilă pe Android și iOS, și pot alege din aproximativ 2000 de produse alimentare și pentru casă. Fiecare comandă este preluată de cel mai apropiat magazin Mega Image, în care echipe dedicate pregătesc cumpărăturile. Livrarea se face în maximum 90 de minute, iar plata se face online, în momentul plasării comenzii. În coșul virtual pot fi adăugate maximum 20 de produse și cel mult șase bucăți din același produs, în timp ce comanda minimă este de 50 de lei. În situațiile de stocuri epuizate, clientul este contactat din locație pentru înlocuirea produsului.

Serviciul de livrare rapidă din aplicația de mobil completează cumpărăturile online care pot fi făcute în supermarketul online, direct pe www.mega-image.ro.

Mai mult, pentru a eficientiza procesul de livrare a comenzilor, magazinul online este deservit de un depozit nou, situat în Chitila, desfășurat pe o suprafață de 4600 mp. Proiectul face parte din Chitila Logistics Hub și este dezvoltat de Globalworth în asociere cu Global Vision. Noul depozit include soluții reale pentru eficientizare și performanță logistică: utilizarea luminii naturale la interior, termoizolare și suprafețe de trafic greu care respectă cele mai noi criterii de siguranță și sustenabilitate, precum şi modalități de încălzire și ventilare de ultimă generație.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati