Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a semnat un nou decret referitor la măsurile impuse celor care ajung în țară, în contextul pandemiei de coronavirus, care va intra în vigoare începând de luni. Toate măsurile de restricţie publicate în decretul din 10 august rămân valabile, inclusiv obligaţia de izolare la domiciliu pentru cei care vin din România şi Bulgaria.
Pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din ultimele săptămâni, Italia a decis astfel prelungirea normelor sanitare de restricţie.
Printre acestea se află şi obligaţia de a sta în izolare acasă, 14 zile, pentru persoanele care sosesc din România şi Bulgaria, scrie Mediafax.
Intrarea în Italia se face pe baza actului care atestă reşedinţa, se completează un formular unde se declară domiciliul pentru autorităţile sanitare.
Persoanele care sosesc din Grecia, Malta, Spania şi Croaţia au obligaţia să se supună testului pentru depistarea noului coronavirus.
Purtarea măştii rămâne obligatorie în toate spaţiile închise, dar şi în exterior în intervalul de timp 18.00 – 6.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru.
Discotecile şi stadioanele râmân închise, iar mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% pentru a permite respectarea distanţei.
Râmâne interzisă intrarea în Italia a cetăţenilor din Republica Moldova, Armenia, Bangladeş, Boznia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.