Mesajul președintelui Fundației ”Din Suflet, pentru Suflet”, la a 15-a zi de ajutorare a vârstnicilor din Sectoru 6: Și eu sunt Om, și eu am familie și copii, dar niciodată n-am spus “nu pot” sau “nu vreau”!

Președintele Fundației ”Din Suflet, pentru Suflet”, Ștefan Florescu, a ținut să transmită un mesaj la 15 zile de campanie umanitară de ajutorare a vârstnicilor din Sectorul 6.

Vă redăm mai jos, mesajul integral al lui Ștefan Florescu transmis pe pagina de facebook:

”Și eu sunt Om, și eu am familie și copii, dar niciodată n-am spus “nu pot” sau “nu vreau”!

Este in a 15-a zi in care, împreună cu voluntarii Fundației Din Suflet, pentru Suflet, onorăm toate comenzile solicitate de vârstnicii din Sectorul 6!
Le facem zilnic cumpărăturile din magazinele alimentare, piețele și farmaciile din sector și desi gândindu-ne de fiecare dată la ceea ce suntem supuși, iar subconștientul spunandu-ne că in orice moment putem fi contaminați cu virusul ucigaș, nu cedăm și dăm dovadă de simț civic și unitate.

Iar dacă sacrificiul nostru este de multe ori blamat de anumiți cârcotași, continuam să ne ajutam semenii, făcându-i pe aceștia să spere că intr-o bună zi, viața lor va reveni la normal.

In cele mai multe cazuri, singuri fiind, neajutorați și nebăgați in seamă de către autorități, pentru multi dintre seniorii sectorului, ajutorul nostru înseamnă astăzi, in plină criză de pandemie COVID-19, un gest enorm făcut într-un moment in care nimeni nu-i mai bagă in seamă decât cu sfaturi și promisiuni, din păcate!
Trist…foarte trist!

📞0767.616.727. #stopcoronavirusCOVID-19”, a scris președintele Fundației, Ștefan Florescu pe facebook.

Și eu sunt Om, și eu am familie și copii, dar niciodată n-am spus “nu pot” sau “nu vreau”!Este in a 15-a zi in care, împreună cu voluntarii Fundației Din Suflet, pentru Suflet, onorăm toate comenzile solicitate de vârstnicii din Sectorul 6!Le facem zilnic cumpărăturile din magazinele alimentare, piețele și farmaciile din sector și desi gândindu-ne de fiecare dată la ceea ce suntem supuși, iar subconștientul spunandu-ne că in orice moment putem fi contaminați cu virusul ucigaș, nu cedăm și dăm dovadă de simț civic și unitate.Iar dacă sacrificiul nostru este de multe ori blamat de anumiți cârcotași, continuam să ne ajutam semenii, făcându-i pe aceștia să spere că intr-o bună zi, viața lor va reveni la normal.In cele mai multe cazuri, singuri fiind, neajutorați și nebăgați in seamă de către autorități, pentru multi dintre seniorii sectorului, ajutorul nostru înseamnă astăzi, in plină criză de pandemie COVID-19, un gest enorm făcut într-un moment in care nimeni nu-i mai bagă in seamă decât cu sfaturi și promisiuni, din păcate! Trist…foarte trist!📞0767.616.727. #stopcoronavirusCOVID-19

Publicată de Stefan Florescu pe Marţi, 24 martie 2020

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati